sâmbătă, martie 19

Deschidere către viața din jur

Printre cearşafuri de roze,
Descânt a mea existenţă,
Aud timpul sfârșindu-se clipă de clipă,
Simt inima cum bate surd,
Iar cuvintele au tăcut;
Picături mari și rare se dispersează în geam
Și totuși e liniște;
O liniște adâncă și mută.
E un nimic... în care mă regăsesc.


Învăț să mă văd, exact cum sunt;
Învăț să mă cunosc și să-i cunosc și pe alții;
Învăț să mă deschid către oameni și către viață;
Învăț să ascult liniștea de dincolo de zgomot...
Și zgomotul din liniștea asurzitoare.

7 comentarii :

Lavinia spunea...

inveti multe lucruri frumoase:X

tatookis spunea...

Mereu cand citesc postarile tale,am in fata ochilor coloana infinita a lui Brancusi:iute si blanda,calda si asurzitoare in linistea ei maiestuoasa,vesnic inceput al sfarsitului sau sfarsit al inceputului...Ochii mei te urmaresc si sufletul meu vegheaza...

Jigsau spunea...

foaarte frumos

Aris spunea...

Existam in fiecare nimic daca stim sa ne bucuram... Citesc incantata cuvintele tale si parafrazand motooul, din deschiderea blogului, as spune:
- Cuvintele sunt cheia sufletului tau!

29decembrie spunea...

pierduta in reverie...

Anonim spunea...

Poezia ta se suprapune cu articolul meu de acum :) Este superbă, o înteleg din plin...o de dicație muzicală:

http://www.youtube.com/watch?v=-9QMOtR6LVc&NR=1

ღAzucenaღ spunea...

toti ar trebui sa invatam sa ne cunoastem ,caci daca reusim sa ne cunoastem pe noi insine vom invata imediat cum sa cunoastem si tot ceea ce ne dorim .