miercuri, ianuarie 12

Oamenii sufletului meu...

Cu ambele mâini, tremurânde,
Mi-am desfăcut sufletul, petală cu petală...
Ineluctabil, o lumină puternică,
Ca un trezit de soare,
S-a despicat din întuneric și mi-a deschis ochii,
Strâns închiși, de teamă.
Acea lumină, era creată de sufletele rupte din rai,
Rupte din înțelegere, din bunătate... din iubire...
Și toate astea, aparțin oamenilor sufletului meu!
... Luminii ochilor mei și iubirii înflorite în focul vieții.
Ei îmi sunt viața!

Mulțumesc,
suflete pure!

6 comentarii :

Lavi spunea...

foarte frumoase versuri:)
ai un premiu la mine pe blog:D

Anonim spunea...

Felicitări! Da, ai înţeles bine: viaţa nu suntem Noi sau numai noi ... este ceea ce reuşim să dăruim din ceea ce primim...

Deniza C. spunea...

Nu știu ce înseamnă viața, exact. Dar pentru mine, este oameni, poezie, natură, suflet! :)
Merci și ție, și Laviniei!

Lavi spunea...

nu ai pentru ce:)
pai salvezi imaginiea de la mine, si o pui la tine unde vrei, sau daca vrei:)

Anonim spunea...

E frumos sa iti deschizi sufletul, sa il faci sa fie receptiv la lumina, la frumos, la dumnezeiesc. E ideal sa reusesti cu el sa ii cuprinzi pe toti!

Deniza C. spunea...

Marin, e ideal să îi cuprinzi pe toți... pe toți cei care merită!