luni, decembrie 20

Timp și oameni

Linia frântă a orizontului mi-e limita,
Ce-mi împarte viața în două fragmente inegale:
Timp și oameni.

Un prezent înrămurit în zăpezi,
Cu oameni cu suflet sensibil ca un plâns de vioară,
Oameni cu un suflet sculptat în piatră
Și oamenii sufletului meu.

Un viitor incert, dar sigur,
Nemărginit în vis și în boboci de suflete,
Ce-și așteaptă înflorirea la lumina inimii,
Închistată într-un colț de întuneric.

Iar trecutul rămâne șters la umbra trupului de brad,
Conul zilelor stoarse de viață atârnă și-acum,
De firul de ață, al unui globuleț,
Ce aduce un ciob de culoare înfipt în amintire...


Trimiteți un comentariu