joi, noiembrie 25

Magicul aşteptat

Atâta dezordine şi miracol,
Atâta emoţie, trăire şi dăruire,
Atâta explozie de lumini
Şi de nuanţe vii în irisul toamnei,
Ce-şi strânge sentimentele şi cântecele,
Pentru a lăsa primăvara să înmugurească,
În sufletele noastre...
Atât de multă curiozitate şi nerăbdare,
Atât de multă încântare,
Radiază pe feţele tuturor;
În ochii atrofiaţi şi plânşi,
Înfloreşte bucuria...
O bucurie inexplicabilă, imatură şi copilăroasă.

4 comentarii :

. spunea...

Singuratatea aduce cu ea un sentiment de neincredere de sine... sansele trec pe langa noi...si uneori le ratam si se duc odata cu timpul..:)

Anonim spunea...

Toamna ... ce spectacol de culori. Nici o deschidere de Olimpiada nu s-ar putea masura vreodata cu toamna sau cu oricare alt anotimp. Si ce sentimente si cate trairi si cata dragoste framanta Dumnezeu prin anotimpurile anului in sufletele noastre. Off ... hai sa punem aluatul la dospit !

Nucu Petrisor spunea...

si totusi bacovia reuseste sa descrie toamna !
titlul vine de asteptarea ta?

Unknown spunea...

Şi totuşi, iarna sticleşte în poezie! Şi totuşi, când nu înţelegi ceva, întrebi. Aici nu ai înţeles concluzia, care nu ştiu cât de greu era de ghicit. Era ideea că vine iarna şi... înfloreşte bucuria. Gata cu melancoliile toamnei impregnate în privire ... şi cu sufletele morbide sfâşiate de culoare.
A... nu mă compar şi nu mă compara cu Bacovia!