duminică, iunie 20

Banchetul promoţiei 2010, sfârşitul copilăriei, începutul adolescenţei.


Cu paşi mărunţi şi-ngânduraţi, a venit şi banchetul, tiptil tiptil şi cum a început...s-a şi sfârşit. Ne-am distrat, am trăit momentul, ne-am bucurat unii de alţii, şi atât. S-a terminat. 8 ani petrecuţi împreună au trecut ca praful purtat de vânt. 8 ani de emoţie, de fericire, de tristeţe, de nebunie. 8 ani în care ne-am certat, ne-am împăcat, am învăţat ce înseamnă să fim uniţi, să fim ca o familie. Nu toţi am reuşit, nu toţi ne-am adaptat. În schimb, ne-am obişnuit cu ideea, şi am încercat să fim mai buni...unii. Alţii, au rămas cum îi ştiam, mai răutăcioşi, care nu au vrut să intre în gaşca noastră în continuă dezvoltare; schimbare.
Seara banchetului.
Cât am aşteptat momentul ăsta! Am dansat fără oprire, şi deşi picioarele nu mă mai ajutau şi răni peste răni mi-au invadat tălpile care erau ca arse, nu am putut rezista tentaţiei, şi m-am lăsat purtată pe braţele muzicii, al cărei glas duios te chema la dans, şi care, prin miracol mă făcea să uit de răni. Muzica destul de bună, DJ-ii cu ochii după fete, ringul de dans full. Toată lumea cânta, toată lumea dansa, toată lumea se distra. De fapt, asta era şi ideea, nu? În câteva cuvinte...a fost frumos.

O dată cu sfârşitul banchetului, cu terminarea unei etape din viaţa noastră, cu regret, cu teamă, ne luăm adio de la copilărie, şi-i urăm bun venit adolescenţei, ce uşor uşor păşeşte pe tărâmul sufletelor şi a minţilor noastre. Dar, dacă s-a sfârşit acea etapă pe care toţi am iubit-o, copilăria, asta nu înseamnă că nu ne putem copilări şi noi, din când în când, de dragul vremurilor apuse.
Să fim copii, pentru înc-o zi, în lumea lor, fericiţi vom fi !

Niciun comentariu :