vineri, noiembrie 25

Adio, tu!

Presiunea mi se lasă pe tâmple,
Iar urechile-mi sunt inundate de un tunet vag...
Ce bine mă simt când plouă,
Și văd cum frunzele cad!
Iarna se naște ușor, ușor,
Odată cu adunarea norilor,
Și stelele dispar în mătăsurile ceții,
Iar eu simt cum plutesc... pe valurile vieții.
Acum totul e o joacă, un râs viu, ca de copil,
Ce n-a dat încă piept cu realitatea lor,
Ci renaște în fiecare clipă prin visele lui,
Și plutește prin lume, ca pe aripile vântului!
Frigul ce-mi zdrăngăne dinții în gură
Și-mi zguduie trupul ca un fior,
Anunță nehotărât și în grabă,
Că toamna se pregătește de zbor...
Adio, o, toamnă zbuciumată,
Adio, o, cântece trist!
Ce ai venit, ca pentru ultima dată,
Și ai plecat cu sufletul deschis...

4 comentarii :

Dominic Tautan spunea...

Sa ne cuibarim in case cu geamuri aburite si sa sorbim cu buzele inrosite, din cana plina de cacao cu lapte ce...imprastie mirosuri calde, peste gerul iernii...care bate la usa.

Pace si dragoste!

Ana-Maria spunea...

Superb! Iarna ne este asa de aproape de suflete!

Anonim spunea...

este minunata!

Baldovin spunea...

Un 2012 prolific in creatii literare