joi, ianuarie 12

Reculegere...

Mi-e aşa de frică uneori,
Că noaptea îmi va fura cuvintele
Şi gândurile şi sufletul
Şi nici nu pot dormi, de-atâţi fiori,
Ce-mi străbat neîncetat tot trupul.
Şi mi-e aşa de frig când singurătatea,
Mă cuprinde în întunericul alb şi rece al stelelor,
Ce mi se zbat energic în pleoape... şi totuşi,
Niciodată nu m-am simţit atât de-aproape,
De viaţă, de esenţă... de mine.
Sincer, îmi era chiar dor de mine!
Îmi era dor să fiu doar a mea,
Să nu mă mai împart în mii de bucăţi,
Să nu mă mai ascund sub măşti de sticlă,
Cerşind milă şi iubire-ntre străini!
Căci rătăcisem mult timp în neştiinţă,
Mă scursesem în pârâul iluziilor,
Pe cât de subţirel, pe-atâta de profund
Şi de primejdios.


6 comentarii :

29 decembrie spunea...

foarte frumos ! :x

roscata din vis spunea...

"De viaţă, de esenţă... de mine.
Sincer, îmi era chiar dor de mine!
Îmi era dor să fiu doar a mea"...cateodata e bine sa fii si egoist in ceea ce te priveste....

Lavinia Dance spunea...

noaptea nu-ti va fura cuvintele :)
si mi-e dor uneori de mine, ( suna ciudat)

frumoase versuri, e bine ca te-ai regasit.

Anonim spunea...

viața poartă în sine un paradox din care nimeni nu poate scăpa și nici nu trebuie. viața e goală și lipsită de sens atunci când nu e folosită pentru alții ...

. spunea...

Intr-o viata de om atingi atitea paradoxuri incat nu stii care dintre ele e mai acaparator...frumoase versuri

Anonim spunea...

Frumoase poeziile! Te invit daca doresti sa publici o poezie si in Biblioteca, daca doresti noua ne-ar face mare placere.
O seara frumoasa