viața ca o piesă de teatru

am învățat să mă detașez
să mă descarnez
să privesc de sus
rece și impasibil
viața
viața ca o piesă de teatru
ca un spectacol al absurdului
la care toți mimează
entuziasmul și
fericirea

eu am rămas un simplu spectator
care a văzut prea mult
care a înțeles prea devreme
care nu mai acceptă ce nu e real
care nu mai crede în minuni
și care așteaptă doar
punctul culminant
replica de final
înainte să cadă cortina

emoția în fața adevărului
însă
și în fața sufletului dezgolit
rămâne copleșitoare
și, de fiecare dată,
nemaiașteptată