miercuri, septembrie 12

De-ai fi tu amorul...

Uneori, tânjesc după iubire,
Când normalitatea îmi gâdilă tălpile
Și-mi vine să deschid
Toate ferestrele sufletului,
Să plece toate păsările
Ce mi-l mănâncă, puțin câte puțin,
Crezând că am mai multe.
Nu m-am născut cu mai multe suflete,
Și chiar de-aș fi avut,
Ar fi murit pe rând,
Precum toți fluturii
Pe care i-am strâns în mine.
Alteori... iubirea tânjește după mine
Și mă pândește, din umbră,
Și mă strigă pe numele mic,
Anunțându-se "jumătatea mea",
Dar apoi realizez că m-am născut întreagă
Și n-am nevoie de nimeni să mă completeze.
Și-atunci, îmi pun geamuri în urechi
Să nu mă pătrundă și să mă răscolească,
Nici razele ei de culoare, contrastante,
Nici valurile de parfum de roze.


Acum închid ochii,
Căci amorul este orb
Și-ntunericul îi priește.

4 comentarii :

Teo Dor spunea...

...să fie oare diferența dintre ”amor” și ”iubire”?...dintre amant și iubit?...dintre orbire și strălucire...(vezi cum se pierd, uneori, semnele de-ntrebare!)

Pauza De Tigara spunea...

Sa plece toate pasarile ce mi-l mananca... asta s fie una din solutiile in care ne-ar elibera sufletul.

Rosaline spunea...

Perfecta aceasta negare dulce a amorului, a chemarilor suferinde din noi...

Toyist Hribso spunea...

Ai mult talent. Felicitari!