vineri, august 10

Eternitate...


Am privit soarele cum apune,
Parcă pentru ultima oară,
Scrijelea un "Adio, lume!"
În timp ce stătea să moară...

L-am privit cum sângera,
Pe spicele coapte din lan,
Iar cerul se rostogolea spre seară,
Dar totul era în van...

Căci el se stingea, clipă de clipă,
Coborând treptele eternităţii,
Iar eu stăteam înmărmurită,
Admirând creaţiile divinităţii.

Simţeam că se cutremură pământul
Şi-n mine se cutremura,
Căci ades' adia vântul,
Iar teiul, de frunze se scutura...

Şi-o frunză în palmă îmi căzu,
Şi o privii alene,
Căci ea o inimă păru,
Ce parcă-mi pulsa în vene...

Şi era ruptă-n două,
De-am zis că e a mea,
Dar a mea este ca nouă,
Căci nu ai reuşit să pătrunzi în ea...

Şi-atunci am respirat adânc,
De aer m-am bucurat,
Am inspirat parfum de tei,
Şi-n mine, natur-am îmbrăţişat!


Niciun comentariu :