luni, august 8

Doar marea...

Te-am așteptat în cămăruța rece și întunecată a castelului de nisip,
În spatele perdelelor albe, cristaline,
Singură și zburatică-n visare...
Doar lacrimile scurse din irisul pur și sticlos al cerului,
În verdele smaraldic al mării,
Mi s-au închinat și mi-au gâdilat timpul tern,
Iar clipele plumburii au prins strălucire,
Au devenit mai ușoare și s-au rătăcit,
Printre valurile spumante și scoicile neșlefuite,
Sub privirea ștrengăreasc-a soarelui...
Iar tu, tot n-ai venit...
*
Dar nu te mai aștept, nu te mai vreau!
Rămâi în timp! eu plec în viață...

3 comentarii :

Anonim spunea...

ce bine e uneori sa plangi!

Goda spunea...

Frumoase randuri...plangand te mai descarci, dar ideia e sa poti plange tot timpul cand ti-e greu.

Unknown spunea...

Cel mai uşor este să plângi, crede-mă! Mai greu este să poţi "înfrunta greul".