vineri, iunie 3

Prăpastie în drumul fericirii...

Pășesc pe unda de plutire a apei,
Unde se reflectă prăpastia, pe-a cărei buză alunec lin,
Dar lacrimile ce-mi tremură în barbă,
Umplu ridurile secetoase de pe fruntea pământului, 
Plină de spini, durere și pelin;
De teamă, ridic capul și privesc în fața-mi...
Câtă verdeață și frumusețe și... viață!
Vă văd cum îmi aruncați frânghia de salvare,
Dar sunt atât de departe!
Iar ea cade-n gol, dispare în neant...
Și mă-ngrozește timpul! nu distanța,
Ce este-atât de alunecos precum apa;
Și trebuie să mă înarmez cu răbdare,
 Ca să-l pot aștepta, să-l pot parcurge,
Pentru a ajunge la voi... ca voi!...


6 comentarii :

29 decembrie spunea...

poezia si imaginea sunt incredibile..
de nedespartit;x

Unknown spunea...

de unde le scoti?formidabile...waw!

Unknown spunea...

@tatookis: Răspunsul e simplu! le scot din suflet... le scriu din trăiri.

Dominic Tautan spunea...

Frumoase trairi.

Unknown spunea...

N-aș prea zice. Mai degrabă... frumos exprimate, în niciun caz nu sunt frumoase trăirile astea, sincer.

Unknown spunea...

nu stiu cum faci,dar reusesti mereu sa ma uimesti;tine-o tot asa si te-ai asigurat de un fan iremediabil,chiar daca nu comenteaza mereu:-))