Mă înclin în faţa ta!...

Suflete, sufletul tău e-atât de complex, complet şi complicat!

Uneori mă pierd în dedalurile tale,

Şi mă aşez pe crengile uscate ale nopţii,

Ascultând bătăile apocrife ale inimii... 

.

Alteori renasc în diafanele primăveri,

Ce se decojesc în tine, încă din ierni obstinante...

Mă înclin în faţa ta, 

Îţi dăruiesc gândurile frumoase, drept pansament

Şi-apoi mă retrag... mă întorc de unde am venit;

În lumea mondenă, schimbătoare şi absconsă...

Lăsând loc ghioceilor să irumpă, să se nască în toate corpurile mele...