vineri, februarie 18

Suflet melcat...

Mă ascund în cochilia-mi stacojie,
Cu fundiță argintie-n partea dreaptă,
Să scap de presiunea ce-mi stă pe tâmplele ceruite...
Îmi strâng picioarele la piept,
Las capul în jos... și pletele mi se pierd printre stele.
Cerul mi se deschide întru visare,
Cu flori de iasomie, 
Presărate pe câmpul sfâșiat în munți de albastru;
Iar în privire soarele sărută marea, ce-mi stă pe buze...
Nu clipesc, las genele să sprijine pescărușii,
Ce-și încep timid zborul în viață.
Brusc, liniștea se contopește cu pupilele sufletului melcat,
Și durerea se dizolvă în mare...


22 de comentarii :

Rafael spunea...

frumos,

Dominic Tautan spunea...

Asta e preferata mea pana acum....
offf...si parca nu mai vine vara...
sa-mi contopesc sufletul cu marea...seara

Unknown spunea...

offf... și parcă nu mai vine căldura,
să-mi dea hainele (groase) de-a dura...
:))

Anonim spunea...

foarte frumos:X

Invizibilul spunea...

As vrea sa fiu pescarus ,,,

Anonim spunea...

Draguttt...azi chiar mi se potriveste, intr-un fel...mi-a readus zambetul pe buze la sfarsitul zilei :) (una de altfel tare obositoare). Nu am mai auzit pana acum expresia suflet melcat, dar mi se pare geniala. Asa ca adaugam o melodie drept multurmire:

http://www.youtube.com/watch?v=zYZWbzEmWY0&feature=related

Trubadurul Vesel spunea...

cel mai mult imi place in stilul tau ,ca in toate creatiile tale folosesti natura : marea , cerul , muntii .. etc .. superb!

Unknown spunea...

Jigsau: Merci.

Invizibil: Nu e suficient doar să vrei... :P

Marin: Mă bucur că-ți place expresia... și oricât de grea ar fi fost ziua, e bine că ai încheiat-o zâmbind! :) Dar totuși, pentru ce mulțumire?

Iris: Sufletul meu e desprins din natură...

Anonim spunea...

pentru poezia ta care mi-a placut foarte mult :)
Iti multumeam pt ca ai scris-o :)

Unknown spunea...

... am fost cam dezorientată, nu știam dacă să o postez sau nu, deoarece nu eram foarte încântată de ea. Dar dacă îți place așa de mult... nu pot decât să mă bucur! :)

Anonim spunea...

eu ma bucur ca ai publicat-o :) sincer.

Lavinia Dance spunea...

as vrea ca sa se dizolve in marea de fiecare data durerea:D

Andrei spunea...

Foarte frumos si cred ca de asta am si eu nevoie! De o cochilie de melc in care sa ma retrag si sa ma relaxez, numai ca pentru mine iarba muntilor e sarutul ce ma trezeste la viata. Tine-o tot asa!

Anonim spunea...

pescarusii, cei ce sutn albi, sunt niste ganduri senine ce plutesc peste negrul apei ca si stelele imboldite pe cerul intunecat. ce sunt defapt acestea toate? luate seăparat sunt opuse, luate ca un tot sunt splendoare !

Unknown spunea...

... luate separat, cuvintele tale sunt o nouă creație; luate ca un tot sunt un compliment! Merci :).

. spunea...

ai un suflet alb si frumos ...scri foarte frumos :)

Unknown spunea...

Sufletul unui om nu consider că poate fi cunoscut, sau catalogat, doar după niște cuvinte... dar eu îți mulțumesc și m-aș bucura să crezi asta! :)

29 decembrie spunea...

ahh marea. . . .:-<

Costea spunea...

Frumose metafore.

Costea spunea...

Ţi-am lăsat o leapşa la mine pe blog numită Chestionarul lui Proust.
Te-am adăugat şi în blogroll pentru a vedea mai uşor ce scrii.

Catalin spunea...

...iar marea a îngheţat...

NIKTOLGIOCHI SRL spunea...

"Și durerea se dizolvă în mare..." foarte frumos :-)