Nu mă mai ascund după fusta mamei,
Ca o copiliță timidă, speriată de necunoscut.
Acum îmi ascult ecoul pașilor,
Ce se sparg în valuri de cântec,
Și se îndreaptă spre jumătatea infinitului de soare,
Să ardă tristețile și lacrimile.
Îmi colorez gândurile cu raze de lumină,
La ureche îmi prind un boboc de nufăr,
Să înflorească pe marea sufletului,
Odată cu viața.
Pe buze se creionează un fin contur al fericirii,
Ce-mi deschide calea spre dincolo de acum.
9 comentarii :
de ar fi asa tot timpul dupa ce ne-am hotarat ... minunat de bine.8->
de'ar fi viata doar asa roz
Nu e totul atat de usor, dar persevereaza in tot ce-i bun
Atat de frumos :) E usor daca vrem noi sa fie... De multe ori ne complicam singuri viata
Într-adevăăăr!
pentru ca m-ai facut gargarita :P :))) ... rad :P
Mă bucur că râzi... să înțeleg că îți place? :)
Pentru mine, primăvara s-a cuibărit în suflet și începeți să apăreți și voi, gărgărițele :X
:)) ... nu pot sa cred. gargarita, eu ? :P:))) ... da, e oki doki, da-s gargaritoi :P:))
Ai vrea să-ți zic gărgărițoi? Dacă-ți place, ok... mie nu :P
Trimiteți un comentariu