Mi-aș aduna toate visele,
De la cel mai mic, la cel mai mare,
Și le-aș îndesa într-o punguță roșie,
Cu fir de mătase, aurit;
Aș strânge-o sângeros, la inimă,
Aș lăsa lacrimile să pătrundă printre fibre,
Să le săreze, să le usuce,
De puterea cu care au fost dorite;
Și aș îngropa-o în suflet,
Pentru ca alte vise, realizabile,
Să prindă rădăcini și să răsară,
Ca astrul într-o fâșie de primăvară.
Apoi, peste ani, și ani de zile
Să o scot din amintire
Și să o scutur de nisip;
Le-aș culege și le-aș îngloba în stele...
4 comentarii :
visele, mereu ne dau batai de cap, pentru ca fac parte din noi:) foarte frumos
off, ce ne-am face fara vise? spre ce am tinde? ce am cauta? am avea un scop?
visele cele adevarate ca si cele neadevarate sau bazate pe utopii sunt GRATIS si nimeni si nimic nu ti le poate lua din suflet...
Ce frumos...inteleg perfect ce spui! poezia mea de azi a venit mai tarziu decat cele scrise de tine, dar a guvernat-o ac idee :d
Trimiteți un comentariu