Vântul bate gri,
Nori de praf plutesc în aer,
Şi e jalnic...lamentabil;
În privire-aduce spice,
Le usucă, le şi coace
Şi le pune-n părul toamnei,
Cu ochi uscăţivi,
Şi cu frig zbătându-se în oase...
Eu stăteam cu ea de vorbă,
Pe o bancă şubredă,
De pe-un nor pierdut în ceaţa
Ochilor de zile calde...
Pe peretele crăpat al dimineţii
Străluceşte o pendulă
Ce măsoară, înrămată,
Pasul melcului ce foşneşte
Frunzele strivite de timp,
Sunet al morţii...
3 comentarii :
Doamne ce frumoasa e poezia! te pricepi ,nu gluma.Sper sa devii faimoasa ca Eminescu sau mai faimoasa:D...dar in timpul vietii, nu ca el:))
frumoasa melodia ... multumesc de pont :)
:)
Trimiteți un comentariu